Archive for Iulie 2008

Copiii romani pot muri pe strada

Iulie 28, 2008

Peste 150 de câini au fost eliberaţi sâmbătă dintr-un adăpost şi au început să intre în curţile oamenilor şi să le mănânce păsările.
În aceste condiţii, primarul localităţii a decis să strângă toţi câinii în cel mult o săptămână şi să îi ducă la un centru de ecarisaj din judeţul Ilfov. Cei care se ocupau până acum de animalele flămânde au la dispoziţie 48 de ore ca să le găsească un nou adăpost.

Mai mulţi săteni afirmă că maidanezii sunt foarte flămânzi şi chiar şi copiii mici le pot cădea pradă, iar păsările din curţile oamenilor au fost sfâşiate de câinii înfometaţi.

Sanatatea ti se citeste pe corp

Iulie 27, 2008

Sanatatea ti se citeste pe corp

Citirea pe fata (sau maini, de exemplu) a semnelor unei afectiuni este o metoda de diagnostic veche de cand lumea, practicata de multi medici si in zilele noastre. Chiar daca au la dispozitie metode complicate de testare si vizualizare a organelor interne, a scheletului sau compozitiei sangelui, medicii pot citi – privindu-ti doar unghiile – suferintele ficatului si o eventuala anemie. Ai fi uimita sa afli cat de multe poti spune despre organismul tau folosindu-ti doar spiritul de observatie. Nu trebuie sa fii medic pentru a sti sa descifrezi aceste semne. Trebuie doar sa stii ce sa cauti si unde sa te uiti. In cazul in care ti se pare ca in organismul tau exista o suferinta, analizele medicale ulterioare si un consult de specialitate iti pot confirma banuiala.

Cititul in palma
Se pare ca stangacii sunt mai predispusi la boli intestinale si la diabet decat cei care folosesc preponderent mana dreapta. Pare uimitor, dar o simpla strangere de mana iti poate da informatii despre sanatatea posesorului ei.

Palmele calde si umede si tremurul manii pot indica o hipertiroidie, in timp ce aceleasi semnale, de data aceasta pe maini reci, pot semnala anxietate.

Un cordon dur de-a lungul palmei, insotit adesea de indoirea degetului mic, este numit contractura lui Dupuytren si este asociat cu o boala a ficatului sau cu epilepsie.
Palmele rosii pot fi un semn al sarcinii sau al unui tratament contraceptiv si sunt intalnite adesea la persoanele alcoolice.

Unghiile vorbesc
Daca iti lipesti unghiile de la degetele aratatoare, spatiul dintre ele (la radacina unghiei) trebuie sa aiba forma unui romb minuscul. Lipsa acestuia poate constitui un semn de intrebare. Unii oameni se nasc astfel, insa disparitia spontana a acestui spatiu poate fi semnul unei boli severe, inclusiv al unei suferinte hepatice sau pulmonare.

Unghiile in forma de lingura (denumite de medici coilonichie sau unghii hipocratice) pot aparea din cauza deficitului de fier din organism (anemiei) sau pot fi semnul unei angine.
Unghiile dezlipite de pe patul unghial si subtiate (onicoliza) sunt intalnite uneori in hipertiroidism si psoriazis.

Unghiile normale si sanatoase cresc de obicei cu o zecime de milimetru pe zi, dar se opresc din crestere in cazul instalarii unei boli grave. Cand incep sa creasca din nou, lasa in urma lor un lant transversal iesit in relief fata de planul unghiei. Prin masurarea distantei de la cuticula pana la aceasta ridicatura, putem stabili cu precizie perioada in care persoana respectiva a fost bolnava.
Urmareste culoarea unghiei. Unghiile foarte deschise la culoare pot sa indice anemie; unghiile gri-albastrui pot fi semnul unei boli de inima, iar petele maronii – semn de psoriazis.

Fata-n fata
Fata noastra este oglinda problemelor noastre de sanatate.
O fata lipsita de expresie se intalneste adesea in boala Parkinson.
Pe de alta parte, o fata rotunda, de forma lunii, poate semnala boala lui Cushing.
O frunte foarte lata, proeminenta, este semnul unei acromegalii (o forma de gigantism).

Obrajii rosii si pielea alba pot fi un ideal de frumusete, dar, din pacate, si indiciul unei boli tiroidiene.

Pleoapele lasate (ptoza) insotite de retragerea liniei parului pot indica o forma rara de distrofie musculara.

In orice caz, daca avem rabdare si o privire formata, pe fata noastra putem descoperi si alte indicii mai putin evidente ale bolii.
Persoanele cu hipotiroidie pierd adesea treimea exterioara a sprancenelor.
Depunerile de grasime aparute in jurul ochilor (xantelasma) pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol.
Persoanele care au nasuri carnoase sau inrosite (firisoare rosii in jurul narilor) pot fi mari consumatoare de alcool.
O pata rosie sau maronie de forma aripilor unui fluture, numita cloasma si aparuta pe obraji, poate fi semnul unei sarcini sau al unui tratament contraceptiv.
Parul facial in exces si/sau acneea apar si in sindromul ovarului polichistic (chisturi dezvoltate pe ovare). Aceasta este una dintre cele mai des intalnite dereglari hormonale la femei si este cauzata de producerea de hormoni androgeni in exces de catre ovare si glandele suprarenale.
O cauza rara a surditatii congenitale este asociata prezentei unei suvite de par albe (asemanatoare dungii din blanita viezurelui).

Dintr-o privire
Ochii nostri spun mai multe despre sanatatea noastra decat orice alta parte a corpului.
Un inel alb din jurul irisului este numit arcus senilis si e legat de probleme circulatorii.
O privire care pare incontinuu surprinsa sau speriata – semnul unei tiroide hiperactive.
Majoritatea oamenilor stiu ca ochii ingalbeniti (partea alba) indica icter, iar pleoapele foarte palide – anemie. Putini stiu insa ca vase de sange sparte din zona oculara pot fi indiciul unor puseuri de hipertensiune arteriala.
Pleoapele cazute pot indica disfunctii musculare (miastenia gravis) sau cancer de plamani.

Pe limba noastra
Gura este, si ea, un indiciu important al starii noastre de sanatate.

O limba de un rosu-stralucitor indica anemie, iar o limba de culoarea capsunelor poate fi semnul imbolnavirii de scarlatina.
Ulceratiile gurii sunt foarte des intalnite si nu semnaleaza nimic altceva decat o perioada de imunitate scazuta. Pe de alta parte, prezenta lor neintrerupta sau frecventa poate fi semnul unei boli cronice – sindromul intestinului iritabil sau al unor uretrite nespecifice.
Leziuni mici pigmentate pe buze sau in gura indica prezenta unei boli cunoscute ca sindromul Peutz-Jegher – asociata cu polipi intestinali, ce se pot maligniza (transforma in cancer).

La ureche
Persoanele cu pliuri pe lobul urechii prezinta un risc mai mare de a dezvolta o boala de inima, iar umflaturile din aceasta zona sunt semnul gutei cronice. In picioare
Studiul formei picioarelor ne poate oferi indicii la fel de clare.
Gleznele, gambele si picioarele umflate (edem) pot fi semnul retentiei de apa sau, pur si simplu, al faptului ca ai stat prea mult in picioare. Uneori pot indica si afectiuni mai grave, cum ar fi tromboza venoasa. In cazuri rare, picioarele umflate sunt cauzate de malnutritie ori boli grave ale ficatului, rinichilor sau intestinelor.

Picioarele care au forma unei sticle de sampanie sunt caracteristice unei boli genetice grave, de tipul unei distrofii musculare, numite boala Charcot-Marie-Tooth.

Umflaturi purpurii pe tibie (fluierul piciorului), asemanatoare unor contuzii in relief, pot fi indiciul unei boli inflamatorii cronice, numita sarcoidoza, sau doar al pilulei contraceptive.

Pe pielea noastra
Pe piele (cel mai mare organ al corpului) pot sa apara semnele imbolnavirii altor organe.
Vasele de sange mici, sparte, care se albesc la presiune, sunt denumite spider naevi si sunt des intalnite in sarcina sau o boala a ficatului.

Oamenii care par vesnic bronzati, fara expunere solara, pot sa sufere de boala lui Addison (hematocromatoza – organismul acumuleaza fier in exces), care este asociata cu diabetul.
O afectiune numita dermatita herpetiforma (eczema cu vezicule si insotita de prurit intens pe trunchi sau membre) e prezenta de obicei in boala celiaca (intoleranta la gluten).
Pigmentarile maronii in axila (subsuoara) se numesc acanthosis nigricans si trebuie tratate cu seriozitate, intrucat insotesc adeseori cancerul de stomac.

Invatamantul romanesc

Iulie 19, 2008

Am citit carti vechi despre cum se faceau studiile inainte, cei plecati de acasa cereau bani pentru a invata. Este celebrul banc cu Eminescu care cerea bani de carti pentru Heine si Goethe, la care tatal sau zicea „saracutu nu mai are bani nici de haine si ghete”. Acum invatamantul se face cu profesori care cer de acasa bani pentru chirie, mancare , tigari. Am citit din tratatul de aderare , Romaniei la UE si era vorba de accize la tigari. Cum salariul este de 600 de ron pe luna din ceea ce am auzit, este clar ca daca profesoara fumeaza doua pachete de kent pe zi 6 ron *2 =120 ron *30 , da jumatate din bani pe tigari. Este clar ca daca avem profesori cei mai slabi din UE, si mai mult de jumatate de elevi manelisti, care dimineata asculta pe Guta si seara pe Adi Minune, este clar ca unde s-a intalnit fomistul cu prostu gust, nu ajungem prea departe.
Cand a plecat domnul Adrian Nastase ca premier a plecat si jandarmeria din scoli, asa ca traim spre bine, dupa cum ni s-a urat, dar avem un invatamant neperformant, dupa cum s-a constatat la cel mai inalt nivel.

Despre invatamantul de drept, ni s-a spus ca cutare asistent este capabil. Ne explica vinovatia ca fiind definita de art 19 cod penal. Apoi intrebam despre omorul cu premeditare, il regasim la art 175 , omorul calificat.
Dar asistenul sustinea ca premeditare nu face din sistemul de drept romanesc.
Nu mai dam alte exemple. Oricum uneori cu profesori universitari este greu de vorbit, dar nu dam amanunte aici.
Am vorbit si cu avocat, dar mai bine ca nu i-am ascultat, ca mai bine citim noi codul civil, procedura civila, nu de alta dar este mai corect daca te duci la sursa, decat sa intrebi pe unul care a uitat intre timp.
In rest, ce sa mai zicem subnutritia isi da roadele.

Europa ecologica

Iulie 10, 2008

Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, vrea sa propuna Uniunii Europene sprijinirea produselor ecologice printr-un TVA de 5.5%. Printre produsele ecologice intra masinile ecologice , casele ecologice . Casele ecologice au pierdere mai mici de caldura. Folosirea energiei solare in casele ecologice cred ca mareste gradul lor de ecologie. Masinile ecologice au consum mai mic de noxe. Sa vedem daca si piata va accepta acest lucru si daca ministerele de finante pot amortiza pierderile de la buget.
In cazul Romaniei, dupa cum spunea si Adrian Nastase, Romania are o sansa mare prin agricultura ecologice pe care o are, ingrasaminte naturale si soiuri naturale de plante si animale pe care le foloseste.
Consumul de produse naturale a stat si in atentia parlamentului roman si european, prin care se incuraja hranirea populatiei scolare cu fructe si legume. Daca in urma cu catva ani, dl. Adrian Nastase a lansat programul cornul cu lapte pentru marirea frecventei scolare, si ajutarea celor defavorizati, iata ca ideile sale prin radacini si ajung la noi cote.
Ne gandim si noi daca strazile Bucuresti-ului pline de maidanezi , sunt un sort de strazi ecologice sau sunt efectele nesimtirii si ineficientei romanesti. Nu credem ca omorirea cetatenilor de catre caini este un deziderat ecologic si de aceea am inclina ca strada ecologica sa nu fie plina de caini nesupravegheati.
Credem ca strada ecologica are multi copaci pe langa ea, si parcuri arondate. Daca facem parcuri cu piscine , putem sa zicem ca marim accesul cetateanului la sport, stiut fiindca ca sportul duce la o sanatate mai buna.
Sa nu uitam si energia ecologica baza a depoluarii planetei. Romania are o structura de hidrocentrale care folosesc energia ecologica a apelor. Energia nucleara este tot o baza ecologica, data fiind cantitatea redusa de deseuri produse, desi sunt foarte toxice. Energia eoliana este iarasi un punct de pornire bun, precum si energia solara.
Transportul de asemenea poate fi ecologic, trenurile electrice, metroul, tramvaiul, in special metroul usor. Metroul usor strabate rapid distante lungi si poate prelua fluxul de calatori ce altfel ar folosi masini mici personale si care polueaza mult mai mult decat tramvaiul.
Putem lansa dezbaterea daca este bun ecologismul unde se poate aplica si ce exemple luminoase puteti da.

Dieta-calorii

Iulie 6, 2008

am gasit un link interesant despre diete si calorii:

calorii online
Iata folosind acest tabel cum se poate calcula o dieta:
Meniul de 1200 calorii

Ziua 1

Mic dejun:

* 1 ceasca (150 ml) de iaurt 0,1% grasime cu
* cereale integrale la alegere dintre grau, ovaz, secara
* cafea sau ceai fara zahar

Gustare:

* 1/2 ceasca de fructe (de padure, capsuni, visine) amestecate cu o ceasca de lapte cu 0% grasime

Pranz:

* 2 felii de paine din grau integral
* 1 conserva de ton in apa
* o salta (3 rosii mici, 1 castravete mic, 3-4 frunze de salata) cu 1 lingurita de ulei si zeama de la 1/2 de lamaie.

Gustare:

* o banana medie

Cina:

* 100g piept de pui (fara piele, fara oase) facut pe gratar sau intr-o tigaie antiaderenta
* o ceasca de orez brun fiert

Ziua 2

Mic dejun:

* 2 felii de toast cu 2 lingurite de gem dietetic
* 1/2 ceasca de coctail de fructe din conserva
* 2 linguri de smantana slaba pentru salata de fructe

Gustare:

* o banana medie

Pranz:

* 100g piept de pui (fara piele, fara oase) facut pe gratar sau intr-o tigaie antiaderenta
* 1 cartof mediu fiert sau copt
* 1 fruct mediu (mar, para, piersica etc)

Gustare:

* 4 crackeri din faina integrala

Cina:

* 150 g friptura de vitel la cuptor
* legume fripte intr-o tigaie antiaderenta: o ceasca ciuperci maruntite, 1/4 de ceapa, 2 lingurite de ulei de masline, 1 ceasca de alte legume la alegere aruntite. (poti folosi 200g legume congelate)

Ziua 3

Mic dejun:

* un ou fiert tare
* 2 felii de toast cu 1/2 lingurita de unt
* o ceasca de lapte degresat
* 1 fruct

Gustare:

* o portocala

Pranz:

* 100 g piept de curcan sau sunca presata slaba
* 2 felii de paine din faina integrala
* 2 morcovi sau 1 cartof mare fiert

Gustare:

* un cracker
* un fruct mediu

Cina:

* 2 cesti de paste fierte
* 1/2 ceasca cu sos de spaghete fara carne
* 1 ceasca ciuoperci
* 2 lingurite de ulei de masline

Day 4

Mic dejun:

* 1 covrig
* 1 lingura de branza slaba
* 1 rosie

Gustare:

* 200 g iaurt cu 0% grasime

Pranz:

* supa de pui sau de vita
* 2 felii de paine integrala

Gustare:

* 1 fruct

Cina:

* 1 lingurita ulei de masline
* o salata verde
* 1 ceasca de fasole verde gatita

Ziua 5

Mic dejun:

* toast cu branza – Incalzeste la microunde 1 felie de paine din faina integrala cu 1/4 ceasca cu braza degressata
* 1/2 grapefruit
* 1 pahar de lapte degresat

Gustare:

* 1 fruct

Pranz:

* 200 g legume fripte (poti folosi legume congelate)
* 2 rosii

Gustare:

* 4 crackeri

Cina:

* 200 g piept de pui la cuptor cu 100 g ciuperci si 50g sunca slaba
* o salata mica

Ziua 6

Mic dejun:

* omleta din 2 oua
* 1 cafea fara zahar

Gustare:

* o ceasca de fructe maruntite
* 2-3 linguri de smantana slaba

Pranz:

* 6 ciuperci umplute
* o salata mica

Gustare:

* un sandwich cu ton: 2 lingurite de ton maruntit, 2 frunze de salata verde, 2 felii de rosii si 2 felii de paine integrala

Cina:

* 100g peste alb fript
* o salata

Ziua 7

Mic dejun:

* o cafea neagra
* 2 felii de paine integrala
* 2 lingurite de unt
* 2 lingurite de dulceata dietetica

Gustare:

* 1 ceasca de branza degresata dulce, 1/2 ceasca de fructe si 2 nuci maruntite

Pranz:

* 200 g pui gatit pe gratar sau la cuptor
* 2 cesti de legume friptesau 2 cartofi copti
* 1 lingura de ulei de masline

Gustare:

* 1 ceasca de fructe

Cina:

* o salata din: 2 cartofi fierti, 1 ou fiert tare, 5 masline, 1/2 ceapa si 2 linguri de ulei de masline

Pentru a afla cate calorii are fiecare aliment te poti folosi de acest tabel de calorii.

Dreptul roman in actualitate

Iulie 6, 2008

Daca ne uitam la topul salariilor din Uniunea Europeana, vom vedea ce patimesc romanii si bulgarii, in cea mai mare masura. Adeseori acestia trebuie sa paraseasca tarile natale, pentru a castiga un ban. Este intrebarea destul de ciudata, daca acestia sunt reprezentanti in parlamentul european, de cine, ce se face pentru aceste persoane, daca sunt luari de pozitie pentru acestia. Ei se afla la marginea uniunii si de aceea drepturile lor sunt luate in deradere, uniunea europeana este adeseori luata inaintea lor. Unii oameni politici europeni considera ca sunt mai importante stabilitatea preturilor, dreptul la viza in USA, taxa auto, stabilitatea macrobugetara, cheltuielile de inarmare, reteaua de drumuri si poduri, votul uninominal, pragul electoral, controlul magistratilor ca sa dau numai cateva exemple care trec inaintea discutiillor despre topul rusinii in ceea ce priveste salariul minim din Romania si Bulgaria. Exemple reusite le au romanii si bulgari atunci cand pleaca de acasa, sau lucreaza pe cont propriu.

Noua taxa auto

Iulie 2, 2008

S-a modificat taxa auto conform O.U.G. nr.50/2008.
Taxa pe poluare pentru autovehicule ce se inmatriculeaza dupa 1 iulie 2008
Ordonanta de urgenta a Guvernului – O.U.G. nr.50/2008
Iata link-ul catre noua taxa auto. Calculand taxa auto, la 9-10 ani, cu E1 , 2000 cmc tot obtinem 4000 de euro. Scump in continuare.