Fondul de pensii este prăbuşit

Update Băsescu:
Fondul de pensii este prăbuşit
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent „prăbuşit”, precizând că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008 şi că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent „prăbuşit”, precizând că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008 şi că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.

Întrebat care sunt realizările cu care se poate mândri după trecerea a patru cincimi din mandatul său de preşedinte, Băsescu a enumerat creşterea alocării pentru educaţie şi creşterea pensiilor.

Unul dintre moderatori i-a amintit şefului statului că a avut dubii la momentul aprobării legii privind creşterea pensiilor. Băsescu a replicat că, la acel moment, nu a făcut decât să întrebe dacă această creştere de pensii este sustenabilă.

Preşedintele a adăugat că, în acest moment, „fondul de pensii este prăbuşit”.

Ulterior, el şi-a nunaţat declaraţia, menţionând că poate expresia pe care a utilizat-o nu este potrivită. Băsescu a spus că n-ar vrea să se înţeleagă din declaraţia sa că de la anul nu se vor mai putea plăti pensiile.

El a explicat că fondul de pensii nu are în prezent bani care să acopere majorarea pensiilor pornită în 2007 şi consolidată în 2008, prin devansarea momentului creşterii pensiilor, de la 1 octombrie.

„La anul, ca să putem plăti pensiile aşa cum ele sunt acum, din bugetul de stat trebuie duse 1,2 – 1,3 miliarde de euro”, a spus Băsescu, susţinând că acest fapt demonstrează că întrebarea sa din 2007 referitoare la sursa de finanţare a creşterii pensiilor a fost corectă.

Băsescu a mai explicat că, în viziunea sa, un fond, fie el de investiţii sau de pensii, care nu-şi mai poate face plăţile se numeşte „un fond prăbuşit”.

Întrebat care este soluţia în acest caz, preşedintele a răspuns: „Se iau bani de la bugetul de stat”.

Şeful statului a adăugat că majorarea pensiilor ar fi trebuit făcută „cu cap”, folosindu-se principiul contributivităţii în legătură cu majorarea pensiilor de la fondul de pensii şi principiul solidarităţii, principiu european, în cazul folosirii pentru respectiva creştere a banilor de la bugetul de stat.

Băsescu a adăugat că a discutat la acel moment, în 2007, cu ministrul Finanţelor, recomandându-i ca majorarea pensiilor să se facă după modelul menţionat.

Preşedintele a spus că majorarea pensiilor făcută doar de la fondul de pensii nu a rezolvat problema pensiilor mici. El a precizat că de la fondul de pensii ar fi trebuit să se aloce o sumă cu care să crească toate pensiile, iar concomitent, de la bugetul de stat, ar fi trebuit sprijiniţi doar cei cu pensii mici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: